fbpx

Despre mine


Cateva randuri despre mine

De ce ai ajuns pe pagina asta ? Pentru ca vrei sa ma cunosti mai bine, nu ?  Cine sunt, ce fac, de ce fac si alte intrebari existentiale.

Sunt sincer, si iti spun ca nu m-am nascut cu aparatul foto in mana, cum poate ai citit pe la alti fotografi de nunta din Romania. Toti vrem o viata mai buna, castigand bani facand ceea ce ne place. Iar cand pasiunea ta devine munca ta, asta se vede usor. Viata este surpinzatoare! Pentru ca imi era teama sa fotografiez oameni. Pornind la drum cu ce era mai greu si am ajuns sa iubesc sa fotografiez oamenii si evenimentele din jurul lor. Din anul 2007 am inceput sa lucrez ca fotograf de presa, trecand timp de 5 ani pe la diverse publicatii locale, regionale, nationale si agentii de presa. Dar avansarea tehnologiei si ridicarea online-ului au dus la decaderea presei scrise tiparite, multi dintre fotoreporteri trebuind sa se reprofileze.

Prima nunta fotografiata a fost tot in 2007, dar am inceput sa traiesc exclusiv din asta incepand cu 2014. Background-ul de fotojurnalist m-a influentat in meseria mea. Astfel ca imaginile mele contin momente reale, autentice, neregizate, spontane, de care iti vei aduce aminte cu drag peste ani si ani. Naturaletea evenimentului fotografiat de mine va face ca o nunta sa nu semene cu alta, cu imagini diferite. Ca sa pot surprinde adevaratele emotii trebuie sa ies cat mai putin in evidenta, iar camera foto sa nu mai reprezinte o atractie pentru cei prezenti la eveniment. Este greu, dar se poate !

De obicei lucrez singur, dar la cerere pot veni si cu un second shooter sau asistent.

“Wedding Monochrome” este prima expozitie personala de fotografie ce a avut loc pe 18 ianuarie 2016, a fost imprimata pe canvas si a avut ca subiect fotografia de nunta alb-negru. Mai multe detalii de la eveniment:  Wedding Monochrome sau prima mea expozitie foto…personala !


Premiile mele si de ce sunt importante si pentru tine

Nu cred ca exista fotograf care sa nu se bucure cand fotografiile lor sunt apreciate si admirate de foarte multi oameni. Dar cum crezi ca se simte cand primeste premii de la alti fotografi talentati, poate cu o notorietate mai mare ? Este un sentiment deosebit de placut care demonstreaza un lucru: evolutia ! Pentru ca asta fac concursurile! Ne provoaca sa excelam in domeniul nostru ! Pentru ca ne dorim sa fim mai buni atat pentru noi cat mai ales pentru clientii nostrii. Exista organizatii internationale  de fotografie de nunta din care fac si eu parte, gen Fearless Photographers, ISPWP, WPS, MyWed. Acestea strang cei mai talentati fotografi de nunta din lume, cu creativitate nelimitata. Concursurile periodice desfasurate de aceastea ne provoaca sa ne ridicam creativitatea la rang de arta. Exista cineva care sa vrea imagini banale la nunta sa si nu isi doreste ceva unic, precum nunta sa ? In primavara anului 2018 am  avut onoarea, alaturi de alti 2 fotografi internationali, de a juriza unul dintre cele mai importante concursuri internationale de fotografie de nunta, la “WEDDING PHOTOGRAPHY EXCELLENCE AWARDS COLLECTION 32”, organizat de Wedding Photography Select & The Select Bride. Astfel ca, jurizand la acest concurs international, am inceput sa fiu si mai critic cu imaginile mele. 

Fearless Awards /

ISPWP – International Society of Professional Wedding Photographers /

Wedding Photography Select (WPS)




Playlist video YouTube: Making of, Best of